Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore au fost verificate 873 de persoane aflate în carantină, 652 aflate în izolare și au fost organizate 13 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 438 de persoane. Alte 77 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.
Au fost controlate 63 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 78 de terase, restaurante, fastfood-uri, hoteluri și 50 de mijloace de transport, din care 15 mijloace de transport în comun.
Echipele de control au depistat și sancționat 143 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, una care nu a respectat măsura privind carantinarea/izolarea, și 14 care nu au respectat restricțiile de deplasare.
De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată la Sebeș, au fost legitimate 67 de persoane, au fost verificate 49 de autovehicule și au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.
Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.
Reamintim că, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00 – 05.00, iar în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00 – 05.00.
În toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00-05.00.