Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore au fost verificate 733 de persoane aflate în carantină, 758 aflate în izolare și au fost organizate 11 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 461 de persoane. Alte 99 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.
Au fost controlate 100 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 111 terase, restaurante, fastfood-uri, hoteluri și 58 de mijloace de transport, din care 19 mijloace de transport în comun.
Echipele de control au depistat și sancționat 94 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, una care nu a respectat măsura privind carantinarea/izolarea și 6 care nu au respectat restricțiile de deplasare.
De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată la Sebeș, au fost legitimate 47 de persoane, au fost verificate 29 de autovehicule și au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.
Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.
Reamintim că, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00 – 05.00, iar în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00 – 05.00.
În toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00-05.00.