COMUNICAT DE PRESĂ
Achiziționarea unei linii complete de testare RT-PCR pentru depistarea COVID-19, pentru Spitalul Municipal Sebeș, amendament depus de consilierii locali ai PSD asupra legii bugetului pe anul 2021, a fost respins de către consilierii locali ai PNL, la îndemnul primarului Dorin Nistor.
Aleșii locali social-democrați au considerat că un municipiu, precum Sebeș, are nevoie de un aparat de testare pentru depistarea COVID-19 pentru ca probele prelevate să nu mai fie transportate la Alba Iulia. Astfel, s-ar reduce foarte mult timpul de diagnostic, ceea ce ar fi în beneficiul locuitorilor și extrem de important pentru protejarea sănătății lor, respectiv pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor.
Consilierii social-democrați au ținut cont, în propunerea făcută, că pentru orice intervenție medicală chirurgicală sau care presupune internare pacientul are nevoie de un test COVID-19 negativ, dar și de faptul că există pacienți care vor să se testeze benevol, fie că au o suspiciune, fie că trebuie să plece în altă țară etc. – contextul epidemiologic va face ca un test negativ să devină obligatoriu pentru anumite activități.
Consilierii PNL au avut, însă, o viziune contrară sau nu au acceptat amendamentul doar pentru că venea de la Partidul Social Democrat, practică întâlnită și la liderii lor de la București, care fac o politică împotriva intereselor cetățenilor.
De altfel, toate amendamentele depuse de PSD au fost respinse de liberali. Am mai solicitat modernizarea străzilor Florilor, Secașului, Cânepiști, Salcâmului, Iezerului, Paul Tomiță, Sălane, Sânzâienelor, 24 Ianuarie, Oituz și Dumbrava. Considerăm că investițiile în infrastructura rutieră vor fi tot timpul importante. Cetățenii nu trebuie să înghită praf și să fie afectați de bălți și noroaie, în lipsa acestor investiții.
Al treilea amendament a vizat modernizarea pistei de atletism din incinta Complexului Sportiv Arini, considerând că mișcarea în aer liber, în condiții optime, este foarte importantă.
Inițiativele noastre au fost depuse în urma unui sondaj și a mai multor discuții cu cetățenii și ținând cont de necesitățile lor. La fel vom face și în continuare și vom solicita primarului și majorității PNL să țină cont de vocea oamenilor, să lase orgoliile politice și să muncim în interesul celor pe care îi reprezentăm și în slujba cărora suntem!
Consilieri Locali PSD Sebeș
Radu Cristian
Luca Nicolae
Marius Salau
Bogdan Dorin Aurelian
Blaga Lucian