Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore au fost verificate 647 de persoane aflate în carantină, 496 aflate în izolare și au fost organizate 16 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 345 de persoane. Alte 57 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.
Au fost controlate 39 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 54 de terase, restaurante, fastfood-uri și 52 de mijloace de transport, din care 15 mijloace de transport în comun.
Echipele de control au depistat și sancționat 71 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 3 care nu au respectat restricțiile de deplasare.
De exemplu, cu ocazia unei acțiuni organizată la Cugir, au fost legitimate 46 de persoane și au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, din care 11 pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.
Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.