Octavian Berceanu, comisarul-șef al Gărzii de Mediu a adresat românilor o „rugăminte instituțională” ca, odată cu începerea sezonului de ieșiri la iarbă verde, să fie cât mai responsabili față de deșeurile pe care le aruncă.
Comisarul reamintește cetățenilor că există locuri special amenajate pentru picnic și că este important și ca deșeurile să fie colectate separat, pe categorii – plastic, hârtie, biodegradabile.
În plus oficialul guvernamental a cerut celor care fac picnicuri în natură să se abțină de la aruncarea de țigări, chibrituri sau obiecte aprinse care pot declanșa incendii.
Berceanu a ținut să sublinieze că amenzile pe care le prevede legea sunt cuprinse între 100 de lei și 2.000 de lei pentru aruncarea gunoiului în afara spațiilor amenajate și între 300 de lei și 3.000 de lei pentru aruncarea de țigări, chibrituri sau obiecte aprinse.