Subprefectul de Alba din partea USR, Viorel Rașcovici a anunțat că își va depune, în cursul zilei de vineri, 7 mai demisia din funcție, din motive personale.
Decizia subprefectului a fost confirmată de prefectul Nicolae Albu și de deputatul USR de Alba, Beniamin Todosiu, acesta din urmă declarând că ” Viorel Rașcovici a anunțat oficial că și-a dat demisia din funcția de subprefect din motive personale, în legătură cu acest aspect a fost anunțat președintele Dan Barna și se va face o nouă nominalizare pentru funcția de subprefect săptămâna viitoare”.
Această demisie se pare că vine în urma finalizării unei anchete care ar concluziona faptul că Viorel Rașcovici ar fi trecut în CV-ul său faptul că a absolvit o facultate care nu a fost autorizată de Ministerul Educației.