Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore au fost verificate 598 de persoane aflate în carantină, 310 aflate în izolare și au fost organizate 12 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 450 de persoane. Alte 47 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.
Au fost controlate 55 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 35 de terase, restaurante, fastfood-uri și 60 de mijloace de transport, din care 14 mijloace de transport în comun.
Echipele de control au depistat și sancționat 74 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 4 care nu au respectat restricțiile de deplasare.
De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată la Alba Iulia, au fost legitimate 237 de persoane, au fost verificate 141 de autovehicule și au fost aplicate 58 de sancțiuni contravenționale, din care 32 pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.
La acțiune, alături de polițiști, au participat jandarmi, lucrători ISU precum și inspectori ITM și DSVSA.
Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.