ACȚIUNILE DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE SANITARĂ CONTINUĂ ÎN JUDEȚUL ALBA

- Din Judet - mai 10, 2021
alba
Distribuie

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore au fost verificate 530 de persoane aflate în carantină, 299 aflate în izolare și au fost organizate 15 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 420 de persoane. Alte 58 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.

Au fost controlate 36 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 90 de terase, restaurante, fastfood-uri și 64 de mijloace de transport, din care 16 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 59 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și una care nu au respectat restricțiile de deplasare. Opt persoane au fost sancționate pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții sau restricții.

De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată la Blaj, au fost legitimate 129 de persoane, au fost verificate 73 autovehicule și au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, din care 14 pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.

Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU