Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a semnat ordinul privind activitatea de testare în farmacii cu teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2.
Farmaciile pot opta pentru desfăşurarea activităţii de testare antigenică rapidă pentru depistarea COVID-19 după obţinerea unui aviz temporar emis, în format electronic, de direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti.
Avizul este valabil şase luni, iar farmaciile pot solicita prelungiri succesive cu şase luni.
Testarea se realizează prioritar cu testele primite de la Ministerul Sănătăţii, care nu pot face obiectul comercializării. Serviciul de testare se va desfăşura în condiţiile legii.