Ministerul Afacerilor Externe anunţă că începând din 10 mai, toate persoanele care deţin un certificat de vaccinare împotriva COVID-19, eliberat de autorităţile competente ale altor state, sunt exceptate de la obligaţia de a prezenta un test molecular tip RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 şi de la măsura autoizolării.
Documentul care atestă vaccinarea împotriva COVID-19 trebuie redactat în limba engleză.
MAE aminteşte că toate persoanele care intră în Cipru trebuie să prezinte o autorizaţie de călătorie, completată cu 24 de ore înaintea deplasării.
Autorizaţia se obţine prin intermediul portalului https://cyprusflightpass.gov.cy/ şi include date cu privire la deţinerea unui certificat de vaccinare împotriva COVID-19 sau a unui test molecular tip RT-PCR, cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2.
Documentele care atestă vaccinarea împotriva COVID-19 sau efectuarea testului pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 trebuie prezentate autorităţilor cipriote, la sosire.