RAPORT Ministerul Sănătății: Până la 31 martie 2021 erau consemnate 31.132 de decese în alerte.ms.ro şi 23.931 în Corona forms!

- Stirile Zilei - mai 14, 2021
ms
Distribuie

Ministerul Sănătăţii a făcut public vineri Raportul Comisiei pentru verificarea modului de raportare a deceselor COVID-19, din care rezultă că au existat cinci modificări ale modului de raportare, că până la 31 martie 2021 erau consemnate 31.132 de decese în alerte.ms.ro şi 23.931 în Corona forms, iar pe luni diferenţele sunt tot mai mari, pe măsură ce modul de raportare a devenit mai complex.

De asemenea, au fost identificate 13 spitale cu abateri mari ale cifrelor raportate.

Concluziile au fost că există un nvel de cunoaştere redus şi confuzii ale celor care rapportează, că multe spitale nu raportează toate decesele COVID la DSP, iar unele raportează toate decesele în alerte.ms.ro, precum şi întârzieri de până la două luni în raportarea deceselor, iar organizarea privind raportarea diferă uneori de la un spital la altul.

Comisia propune simplificarea procedurii de raportare în alerte.ms.ro sau stabilirea unei metodologii clare.

Totodată, avertizează că dubla raportare, pe principii diferite, atrage după sine confuzii, implică eforturi adiţionale de validare a datelor şi consum de resurse, iar neconcordanţele sunt inevitabile.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU