Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că luni, 17 mai, pe autostrada A1 Deva – Sibiu sunt impuse mai multe restricții de circulație, în urma unor lucrări, astfel:
– km. 273 – 271+900 de metri, pe raza localității Săliște, jud. Sibiu, sensul de deplasare Deva-Sibiu, sunt instituite restricții de circulație pentru prima bandă și cea de urgență, în vederea efectuării de lucrări de asfaltare a carosabilului, începând cu ora 08:00;
– km. 279+500 de metri – 278+100 de metri, sensul de deplasare Deva-Sibiu, pe raza localității Săliște, jud. Sibiu, sunt instituite restricții de circulație pentru a doua bandă, în vederea efectuării lucrărilor de reparații a parapetului median, în interval orar 08:00 – 15:00;
-km. 376 – 377, pe ambele sensuri de deplasare, pe raza localității Șoimuș, jud. Hunedoara, sunt instituite restricții de circulație pentru a doua bandă, în vederea efectuării lucrărilor de reparații a parapetului median, în interval orar 08:00 – 16:00.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere, conducătorii auto sunt sfătuiți să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare.