Bilanțul ultimelor 24 de ore ale acțiunilor organizate de polițiștii din Alba în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid-19

- Din Judet - mai 27, 2021
masca
Distribuie

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În contextul prelungirii stării de alertă, acțiunile organizate de polițiștii din Alba, în sistem integrat, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19, au continuat.

În ultimele 24 de ore au fost verificate 550 de persoane aflate în carantină, 220 aflate în izolare și au fost organizate 11 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 363 de persoane. Alte 28 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.

Au fost controlate 43 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 78 de terase, restaurante, fastfood-uri și 60 de mijloace de transport, din care 5 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 18 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

Având în vedere că virusul este în continuare prezent, vă recomandăm să nu vă expuneți la riscul de a vă infecta.

Reamintim că o serie de măsuri de prevenire a răspândirii acestuia sunt în continuare valabile, printre acestea fiind și restricția organizării și participării la evenimente private, limitarea programului operatorilor economici, dar și purtarea măștii în spațiile închise, în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, precum și în spații publice deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun.

Acțiunile de control vor continua.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU