La data de 3 iunie 2021, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat 17 percheziţii, din care 13 în județul Alba, două în județul Bihor și două în județul Suceava, la domiciliile unor persoane bănuite de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada 2013 – 2020, cele 17 persoane, vizate de anchetă, ar fi indus în eroare mai multe societăți de asigurare, după ce ar fi declarat date false privind circumstanțele producerii unor accidente rutiere, în scopul obținerii de despăgubiri. Pentru deschiderea dosarelor de daune, aceștia ar fi prezentat documente falsificate.
Prejudiciul cauzat, în acest mod, a fost estimat la peste 600.000 lei.
Cu ocazia perchezițiilor, au fost ridicate înscrisuri, telefoane mobile, suma de 97.457 lei și 3.000 de euro și au fost indisponibilizate 5 autoturisme, care fac obiectul cercetărilor.
Cele 17 persoane vizate de anchetă au fost depistate și conduse la sediul poliției.
Față de un bărbat de 40 de ani, din municipiul Sebeș, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de azi, 4 iunie, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Polițiștii din Alba au fost sprijiniți de polițiștii din Bihor și Suceava.