A fost aprobat studiul de fezabilitate al heliportului care va fi construit la Blaj!

- Din Judet - iunie 7, 2021
blaj
Distribuie

La finalul săptămânii trecute, consilierii locali din Blaj au aprobat studiul de fezabilitate și principalii indicatori tehnico-economici, dar și devizul general privind cheltuielile de capital necesare pentru obiectivul de investiții “Realizare heliport Blaj”.

Valoarea investiției este de peste 2,6 milioane de lei, iar amplasamentul ales pentru viitorul heliport din Blaj se află la limita vestică a orașului și cuprinde 3 parcele aparținând unor persoane fizice.

Realizarea acestei investiții se înscrie pe lista parteneriatelor dintre Municipiul Blaj și Consiliul Județean Alba. Valoarea investiției va fi suportată în cote egale din bugetul local al municipiului Blaj și bugetul județului Alba.

Heliportul va fi utilizat atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte și va deservi Spitalul Municipal Blaj, dar și toate urgențele din zona Târnavelor și din județul Alba.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU