Marți, 8 iunie, Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică valabilă între 8 iunie, ora 12.00 și 10 iunie, ora 23.00.
În intervalul menționat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină.
Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal și de munte, precum și în sudul, centrul și estul teritoriului.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, pe arii restrânse, 25…50 l/mp.
Tot marți, ANM a emis o avertizare COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată valabilă pentru data de 8 iunie, între orele 11:00 și 21:00.
În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și Orientali, Oltenia, vestul și nordul Munteniei și estul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp.