Prin Programul Operațional Regional 2014-2020, gestionat la nivel regional de ADR Centru, comunitățile mai mici din Regiunea Centru beneficiază de fonduri nerambursabile pentru lucrări socio-edilitare în valoare totală de peste 130 milioane euro, în cadrul a 37 de proiecte.
Unul dintre acestea, important pentru Țara Moților din județul Alba, este cel definit prin cererea de finanțare cu titlul ”Dezvoltarea integrată a orașului Abrud, prin realizarea unui centru recreativ în clădirea fostei Biserici Unitariene și reabilitarea infrastructurii urbane aferente din Piața Eroilor, Piața Cuza Vodă și str. Ion Buteanu”.
Acest proiect, în valoare totală de aproape 5 milioane euro, a fost semnat și prezentat public luni, 14 iunie, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională CENTRU din Alba Iulia, în prezența președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, de către primarul din Abrud, Cristian-Alexandru Albu și directorul general ADR Centru, Simion Crețu.
Cererea de finanțare care include transformarea unei foste Biserici în centru cultural-recreativ și modernizarea spațiului urban din Abrud are o valoare totală de 22.892.522,17 lei, respectiv mai mult de 4,9 milioane euro, din care fondurile nerambursabile sunt în valoare de peste 4,73 milioane euro. Se estimează că mai mult de 20.000 persoane vor beneficia anual de această investiție, începând cu luna decembrie 2023, când lucrările vor fi încheiate.