La data de 22 iunie 2021, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri au identificat și reținut un bărbat, de 37 de ani, din Cugir, care este posesorul unui mandat de arestare preventivă, emis de Tribunalul Alba.
Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată și se sustrăgea executării mandatului de arestare, fiind dat în urmărire națională, din data de 26 mai 2021.
Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Alba.