La data de 24 iunie 2021, în jurul orei 16.20, pe strada Calea Moților din Alba Iulia, un bărbat, de 44 de ani, din orașul Zlatna, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, în direcția Alba Iulia – Micești, l-a acroșat pe un bărbat, de 60 de ani, din municipiu, care traversa strada, pe trecerea pentru pietoni.
În urma accidentului rutier pietonul a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.
Atât conducătorul auto, cât și pietonul, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.