Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că temperatura medie a lunii iunie 2021 a avut valori cuprinse între 4,4 °C, la staţia meteorologică Vf. Omu şi 23,2 °C, la staţia meteorologică Timişoara.
Cele mai mari valori, peste 22 °C, s-au înregistrat în jumătatea vestică a Banatului şi Crişanei şi în sud-vestul Olteniei.
Mediile lunare de temperatură au fost cuprinse între 18 şi 22 °C în Moldova, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Olteniei şi Transilvaniei, precum şi pe areale extinse din Banat, Crişana şi Maramureş.
În zona montană, temperaturile medii lunare au fost cuprinse între 10 şi 18 °C, iar pe crestele înalte, acestea au avut valori sub 10 °C, ajungând la staţia meteorologică Vf. Omu, la 4,4 °C.
ANM a precizat că, în luna iunie, a fost depăşită temperatura maximă lunară, maximă absolută, la 27 de staţii meteorologice, cantitatea lunară de precipitaţii, maximă absolută, la 7 staţii meteorologice şi cantitatea de precipitaţii căzută în 24 de ore, maximă absolută, la 2 staţii meteorologice.