La data de 08 iulie 2021, polițiștii rutieri din Sebeș au depistat și reținut un bărbat, de 38 de ani, din municipiu, posesor al unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Sebeș.
Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate, de un an și 6 luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de conducere fără permis.
Condamnatul a fost depus la Penitenciarul Aiud, în vederea executării pedepsei.