Doamna Gabriela Cecilia Cioran din Sebeș și-a lansat de curând volumul de versuri „Pe-o aripă de suflet frânt”.
Titlul semnificant și doveditor, confirmă intensitatea trăirilor, a sentimentelor feminine, de neîmplinire, de permanentă căutare o iubirii. Creațiile au o structură compozițională trecută prin ludic, de la concretul senzorial la imaginea globală a unei realități lirice. Dorința, melancolia și dorul sunt stări de spirit greu de definit.
Versurile, deși simple, au o încărcătură emoțională deosebită, autoarea făcând parte dintre cei care scriu cu sufletul, necăutând perfecțiunea prozodică.
Pentru un poet, contează ceea ce transmite și mai ales, cum transmite starea sa omului care s-a oprit să-i citească poezia.
Doamna Cecilia a mărturisit că, chiar dacă a început târziu să scrie poezie, abea după ce toate celelalte ale vieții s-au împlinit, nu se mai poate oprii din scris. Și bineînțeles, nu trebuie să se oprească, ci să continue să pună pe hârtie gânduri și sentimente, trăiri ale sufletului, apoi să le dăruiască și celor care nu se pot exprima în felul acesta, dar se regăsesc în acele cuvinte.
Ai ales
Ascultă inima ce-ți spune!
Aș fi putut să te iubesc,
Să-mpart, la infinit cu tine clipa…
Tu ai ales alt univers.
Privește-n ochii mei senini!
În ei vezi liniștea, chemarea…
Ei nu-ți vor înșela visarea;
În gândul tău, tu ai ales uitarea.
Îmi spui că-s raza ta de soare,
În nopțile cu lună mă visezi…
Îmbrățișați străbatem depărtarea…
Cu inima tu ai ales.
Luna din neant a coborât
M-am furișat prin gândurile tale,
Am înțeles că totul e pierdut…
Nu vom parcurge împreună-aceeași cale.
Și eu, și tu, am înțeles…
Neputincioasă-mi este azi iubirea.
În praf de stele mă voi preschimba…
Pierdută-mi fie amintirea.
Misterul tău
Hai, spune-mi ce taină te apasă?
Tăcută-ți privesc pașii grei
Nu știu nici astăzi a-ți spune
Misterul ochiilor tăi.
Mă duci pe un țărm al visării
Cu vorbe ce mintea-ți cuprind,
Rămâne nestinsă dorința
Și taina nopților fierbinți.
Îmi pare tăcută-ți privirea
Cu gândul te văd rătăcind,
În umbra nopții se ascunde
Misterul ce n-am deslușit.
Îmi plouă în suflet cu tine
Și nu mai știu ce sunt… eu
E plină tăcerea de tine,
Mă doare misterul tău.
Mă lasă o umbră să-ți fiu,
Perechea sufletului tău,
Târziul nopții îmi pare pustiu
În visu-ți de-o noapte, iubită să mă știu.
Peste tot… și-n vis și-n realitate
Îți sărut umbra în fiecare moment.
Nu-mi alunga chemarea în noapte
Mă lasă… misterul tău să-l dezleg.
