ACȚIUNE ÎN SISTEM INTEGRAT, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE ÎN JUDEȚUL ALBA

- Din Judet - august 10, 2021
alba
Distribuie

Luni, 9 august 2021, în intervalul orar 12,00 – 14,00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Alba, cu sprijinul polițiștilor Inspectoratelor de Poliție ale Județelor Hunedoara și Mureș, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au participat la o acțiune comună care s-a desfășurat pe arterele rutiere din județul Alba, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Obiectivul urmărit de polițiști prin aceste activități nu a fost acela de a aplica sancțiuni, ci de a-i determina pe participanții la trafic să respecte regulile rutiere pentru siguranța lor și a celorlalți și să conștientizeze pericolul la care se expun prin încălcarea normele prevăzute de legislația rutieră.

Acțiunea s-a desfășurat pe toate segmentele de drum național și drum județean precum și în municipiul Alba Iulia, cu participarea a peste 50 de polițiști rutieri și de ordine publică cu atribuții de poliție rutieră, care au utilizat două cinemometre cu undă laser TRUCAM (pistol radar) și 11 aparate radar.

Totodată, pe DN 1, la kilometrul 372, în zona denumită ”Izvorul lui Homoșteanu”, au fost angrenați în activități și specialiștii RAR Alba, care au verificat starea tehnică a autovehiculelor.

În cele două ore, polițiștii au aplicat 326 de sancțiuni contravenționale, au reținut în vederea suspendării 15 permise de conducere și au retras 8 certificate de înmatriculare.

Din cele 15 permise reținute, 4 au fost pentru nerespectarea vitezei legale, unul pentru conducere sub influența alcoolului, 5 pentru neacordarea de prioritate pietonilor, 4 pentru depășire și unul pentru neacordare de prioritate vehiculelor.

În municipiul Alba Iulia, spre exemplu, polițiștii rutieri au constatat 5 situații în care încălcarea nomelor rutiere a condus la suspendarea exercitării dreptului de a conducere autovehicule pe drumurile publice. Astfel, față de 4 conducători auto care nu au acordat prioritate pietonilor, complementar sancțiunii contravenționale a fost luată măsura reținerii permisului de conducere, iar aceeași măsură a fost luată și față de un conducător auto care nu a acordat prioritate de trecere unui vehicul.

Chiar și în situația în care a fost cazul să fie aplicată o sancțiune, polițiștii rutieri au adăugat și un sfat, mai ales pentru cei aflați la drum lung.

Stimați conducători auto, cel mai important lucru rămâne ca noi toți, în calitate de participanți la trafic, să ajungem cu bine la destinație!

 Pentru deplasarea în condiții de siguranță, polițiștii vă recomandă:

  • Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum și de trafic!
  • Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
  • Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!
  • Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice!
  • Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă!
  • Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
  • Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident!
  • Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacelor de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune!
Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU