ACȚIUNILE DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE SANITARĂ CONTINUĂ ÎN JUDEȚUL ALBA

- Din Judet - august 10, 2021
alba
Distribuie

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În ultimele 48 de ore, au fost verificate 887 de persoane aflate în carantină, 124 aflate în izolare și au fost organizate 22 de acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 614 persoane. Alte 48 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.

Au fost controlate 29 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 84 de terase, restaurante, fastfood-uri și 147 de mijloace de transport, din care 26 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 8 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

Acțiunile de control vor continua.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU