„O vară literară” este titlul activități din luna august a proiectului 4.5. Cafenea Culturală, Aniversări Culturale, un proiect organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, cu scopul de a-i aniversa pe oamenii de cultură care au contribuit prin activitatea lor la îmbogățirea patrimoniului cultural al județului Alba. Din cauza măsurilor luate pentru combaterea pandemiei de Covid – 19, aceste adevărate sărbători culturale s-au mutat, în ultimul an, în mediul online, urmând a fi reluate întâlnirile directe între sărbătoriți și public imediat ce legislația va permite acest lucru.
În acest context, vineri, 20 august 2021, începând de la ora 17:00, în cadrul proiectului 4.5 Cafenea Culturală, Aniversări Culturale va fi aniversat prozatorul Ștefan Dinică, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Alba – Hunedoara. Evenimentul se va desfășura online, pe paginile de Facebook și de Youtube ale Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Scriitorul și jurnalistul Ștefan Dinică s-a născut la 20 august 1940, în comuna Siliştea Gumeşti, judeţul Teleorman. Este absolvent al Facultăţii de Filozofie (1959-1964) a Universităţii Bucureşti secţiile de Filozofie generală şi Teoria şi practica presei, fiind dublu licenţiat. A lucrat în presă, mai întâi la ziarul „Scânteia” unde a fost repartizat ca absolvent de jurnalism (în redacţia centrală 1964-1968 şi corespondent al aceluiaşi ziar pentru judeţul Alba, 1968-1990), apoi redactor şef adjunct la ziarul „Ardealul” din Alba Iulia (1990-1992), corespondent zonal la „Curierul Naţional” (1992-1994), redactor şef al săptămânalului „West Magazin” din Alba Iulia (1994-1995), corespondent special al Agenţiei Naţionale de Presă „Rompres” (1995-2000), redactor şef al ziarului „Informaţia de Alba” (2000-2005) şi editorialist al aceluiaşi ziar (2005-2010). În prezent este membru al colegiului redacţional al revistei naţionale de cultură „Acasă”. Este, începând din anul 2000, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara.
Editorial a debutat în publicistică în volumulul colectiv „Ţara dintre cetăți şi râuri”, Editura Eminescu 1984. În proză a debutat în 1986 cu volumul de proză scurtă „Rude de gradul unu”. A continuat să publice la intervale diferite romane şi povestiri: Linia de sosire, roman, 1988; Musafirul, roman, 1989; Unda de șoc, roman, 1997; Singur la masa tăcerii, roman, 1998; Dorna 16, roman, 2005; Neamuri de la țară, scenarii şi povestiri, 2008; Până la iubirea din toamnă, roman, 2009; Martor la facerea lumii, povestiri, 2010, Mișcarea, 2013; Tinerețea unui visător, 2015; O duminică numai a mea, 2016.