Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak a obținut locul 11 în proba de contratimp 1.000 de metri din cadrul Jocurilor Paralimpice de la Tokyo.
Tot joi, în proba individuală de urmărire 3.000 de metri, categoria de dizabilitate C2, Eduard Mihăiţă Moescu a ocupat locul al nouălea, penultimul.
România a cucerit până acum patru medalii la Jocurile Paralimpice, dintre care trei au fost obţinute de Eduard Novak, actualul ministru al Tineretului şi Sportului şi, deocamdată, singurul campion paralimpic al României: aur în 2012, la Londra (ciclism – urmărire individuală, categoria C4), argint, în 2008, la Beijing (ciclism – contratimp, cat. LC2) şi la Londra, în 2012 (ciclism – contratimp, cat. C4), precum şi o medalie de bronz câştigată de Alex Bologa, în 2016, la Rio de Janeiro (judo nevăzători – cat. 60 kg).