Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă că a suplimentat bugetul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) cu 56 de milioane de euro, prin instrumentul financiar european REACT-EU, care are scopul de a oferi asistenţă în vederea ameliorării efectelor provocate de criza pandemiei de COVID-19.
Măsura ce vizează lipsa materialelor şcolare va avea o alocare de 44.000.000 de euro prin mecanismul REACT EU, iar măsura privind lipsa trusourilor pentru nou-născuţi va avea o alocare de 12.000.000 de euro prin mecanismul REACT EU.
Totodată, MIPE a relansat în consultare publică „Ghidul solicitantului Acordarea de materiale şcolare – rechizite şi vestimentaţie necesară frecventării şcolii”, în urma simplificării mecanismului de implementare, precum şi a suplimentării bugetului pentru a acoperi numărul de persoane cărora le este destinat. Astfel, alocarea bugetară iniţială de 130 de milioane lei, care era suficientă pentru aproximativ 259.786 de elevi, a crescut până la aproximativ 215 milioane de lei, pentru a acoperi numărul de peste 400.000 de elevi care vor putea primi sprijin educaţional în anul şcolar 2021-2022.
Potrivit propunerii, sprijinul financiar constând în tichete sociale cu o valoare nominală de 500 de lei/an/elev acoperă achiziţia de materiale şcolare, rechizite şi vestimentaţie necesare frecventării şcolii.