POLIŢIŞTII VOR FI ALĂTURI DE ELEVI ȘI PROFESORI, LA ÎNCEPUTUL NOULUI AN ŞCOLAR

- Pe Surse - septembrie 10, 2021
alba
Distribuie

Peste 250 de poliţişti vor acţiona în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din judeţul Alba, pentru ca deschiderea noului an şcolar să se desfăşoare în siguranţă.

Luni, 13 septembrie 2021, 255 de poliţişti vor acţiona, în sistem integrat, pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar.

Pentru Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, siguranţa în şcoli constituie o prioritate. Astfel că, începând de luni, fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei. Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor.

Totodată, poliţiştii de la siguranță școlară, prevenire şi cei de la proximitate vor organiza întâlniri informativ – preventive, cu elevii şi cadrele didactice din şcolile judeţului Alba, pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional.

Premergător începerii noului an școlar, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au verificat dacă la nivelul unităților școlare sunt puse în practică măsurile de siguranță privind organizarea pazei.

Polițiștii de la rutieră au verificat peste 90 de autovehicule de transport elevi și i-au instruit pe conducătorii auto cu privire la conduita preventivă pe timpul efectuării transportului dar au verificat și existența și starea indicatoarelor de avertizare și informare, starea marcajelor rutiere și a amenajărilor rutiere din zona unităților de învățământ.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba urează tuturor elevilor și cadrelor didactice mult succes în noul an școlar!

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU