BebeBiblioteca- atelier de parenting la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

- Social - septembrie 14, 2021
alba
Distribuie

Joi, 16 septembrie 2021, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc un nou atelier de parenting în care se vor dezbate probleme legate de dificultățile întâmpinate de părinți în creșterea și educarea copiilor și se va încerca găsirea unor soluții pentru rezolvarea acestor dificultăți. Întreaga activitate se va desfășura online pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, la adresa www.facebook.com/BibliotecaJudeteanaLucianBlagaAlba. Tema întâlnirii va fi „Sunt părinte. Ce mă fac când…?”, temă prezentată de psihoterapeutul Adina Drimbe.

„Fiecare părinte a trecut, într-o mai mică sau mai mare măsură, prin anumite momente mai dificile în creșterea și educarea copiilor. Agresivitatea, smiorcăiala, neascultarea, accesele de furie, răspunsurile obraznice ale copilului sunt câteva dintre dificultățile pe care le întâmpină părinții în creșterea copiilor. Cu cât un copil dovedește un comportament mai dificil, cu atât are nevoie de atenția, iubirea și înțelegerea părinților. Educarea copiilor cu blândețe și cu limite sănătoase îi va ajuta să devină adulți încrezători și echilibrați emoțional și va face ca viața de părinte să fie o experiență îmbogățitoare.” – Adina Drimbe, psihoterapeut.

Activitatea este organizată de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și face parte din programul managerial pentru perioada 2021-2024, fiind parte componentă a programului 3 ANIMAȚIE CULTURALĂ/3.1 BebeBiblioteca.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU