Joi, 16 septembrie, Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică temporar accentuată, intensificări ale vântului valabilă din 16 septembrie, ora 19:00 până în 18 septembrie, ora 10:00.
În intervalul menționat în vestul, centrul și nordul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe alocuri, 30…40 l/mp, îndeosebi la munte.
Temporar vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, cu viteze, în general, de 45…50 km/h, iarîn zona montană înaltă, de peste 70 km/h.
Astfel de fenomene se vor semnala începând din după-amiaza zilei de vineri (17 septembrie) pe arii restrânse și în restul teritoriului.