La data de 20 septembrie 2021, polițiștii din Unirea au identificat un tânăr, de 17 de ani, din comuna Unirea, ca și bănuit de săvârşirea unui furt din locuință.
În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în perioada 4 – 18 septembrie 2021, ar fi pătruns, prin efracție, într-un imobil din comuna Unirea, de unde ar fi sustras două biciclete, două drujbe, două flexuri, o motocositoare, un cuptor cu microunde, un picamer și o televizor.
Prejudiciul a fost recuperat integral și restituit păgubitului, iar, față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.