Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Alba alături de elevi și în anul școlar 2021-2022

- Social - octombrie 5, 2021
alba
Distribuie

Specialiştii Centrului de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Alba vor desfăşura şi anul acesta, în grădiniţe, şcoli şi licee, activităţi de prevenire a consumului de droguri, relansând oferta educațională, prin pachetul deja cunoscut de proiecte de prevenire a consumului de droguri, formare de abilități de viață sănătoasă, alternative de petrecere a timpului liber și parenting.

În contextul actual al pandemiei COV-SARS-2, în care una dintre cele mai afectate categorii sociale o reprezintă copiii și tinerii, considerăm ca fiind necesară implicarea tuturor factorilor decizionali în construirea unui mediu sigur și sănătos pentru dezvoltarea armonioasă a acestora.

Astfel, şi în anul şcolar 2021-2022, Agenţia Naţională Antidrog prin CPECA Alba a pregătit elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor, proiecte de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri, ce se vor desfășura pe toată perioada cursurilor şi se vor aplica, pe toate palierele de învățământ preuniversitar.

Iată proiectele ce vor fi implementate în acest an în mediul școlar și nu numai:

CUM SĂ CREŞTEM SĂNĂTOŞI”este unproiect ce presupune formarea de deprinderi de viaţă sănătoasă în rândul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică (clasa pregătitoare), punând accent pe importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos (alimentaţie, igienă, mişcare), a comportamentelor sănătoase (fum de ţigară, alcool şi medicamente fără prescripţie medicală) şi a modalităţilor de rezolvare fără violenţă a conflictelor şi de luare a deciziilor.

,,ABC-UL EMOŢIILOR”este un proiect de formare şi consolidare a abilităţilor emoţionale cu rol de factori de protecţie în prevenirea consumului de droguri, punând accent pe conştientizarea de sine, dezvoltarea comunicării asertive, gestionarea emoţiilor neplăcute, abilitatea de a face faţă presiunii grupului şi de adoptare a deciziilor pentru o dezvoltare sănătoasă. Proiectul se adresează elevilor din ciclul primar.

,,NECENZURAT” este un proiect ce se adresează elevilor de gimnaziu. Proiectul este atestat și evaluat din punctul de vedere al eficienței, la nivel internațional, având două componente – una pentru elevii de 12-14 ani, care cuprinde 12 lecții ce au ca scop dezvoltarea de abilități de viață și integrare socială, iar a doua, componenta pentru părinți, care cuprinde 3 module de coaching pe domeniul echilibrării relației cu copiii.

MESAJUL MEU ANTIDROG”, cel mai vechi proiect al Agenției Naționale Antidrog, abordează aria oferirii de alternative sănătoase pentru petrecerea timpului liber și este un proiect-concurs începând cu nivelul gimnazial și continuând cu cel liceal.

FRED GOES NET” este adresat elevilor de 14-19 ani, în scopul neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri, dar şi al evitării transformării consumului experimental şi ocazional în consum regulat. Proiectul, implementat încă din anul 2000 în peste 10 țări europene, presupune întâlniri de grup cu elevi care au nevoie de o intervenție indicată.

,,ABILITĂȚI PENTRU ACȚIUNEeste un proiect care utilizează resursele pedagogice ale programul Lions Quest – un program de ȋnvățare socio-emoțională şi se adresează elevilor din ȋnvățământul liceal. Deoarece perioada liceului coincide cu depășirea dependenței față de autoritatea adulților, creșterea importanței valorii personale și o mai mare exprimare de sine, programul se axează pe două credințe fundamentale: toți elevii au calități; atunci când sunt sprijiniți de mediul lor, elevii se dezvoltă emoțional, social și școlar, dobândind abilități pentru a gestiona situațiile dificile din viața lor.

EU ŞI COPILUL MEU” este un proiect adresat părinţilor ce vizează consolidarea legăturilor afective dintre membrii familiei (părinte-copil, părinte-părinte, copil-copil), dintre aceştia şi şcoală, aplicând sistematic metode fundamentate ştiinţific. Părinții care vor dori să participe la cele 9 întâlniri vor putea beneficia de consiliere în teme precum comunicarea eficientă, identificarea tipului parental, gestionarea conflictelor, abordarea subiectelor precum consumul de droguri și vor putea înțelege mai bine particularitățile și nevoile emoționale ale adolescenților.

De asemenea, CPECA Alba va continua sesiunile de formare a cadrelor didactice în sfera prevenirii consumului de droguri, pe tot parcursul anului școlar și va iniția și derula și proiecte locale de prevenire a consumului de droguri și promovarea de alternative de petrecere sănătoasă a timpului liber.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU