La data de 15 noiembrie 2021, polițiștii din Zlatna au fost sesizați de către o femeie de 42 de ani, din Zlatna, cu privire la faptul că a fost agresată de partenerul de viață.
Din primele cercetări efectuate, a rezultat că, în seara zilei de 14 noiembrie 2021, în timp ce se aflau în locuința lor din Zlatna, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 48 de ani, ar fi lovit-o, cu pumnii, în zona capului, pe concubina sa.
Polițiștii au aplicat formularul de evaluare al riscului, iar în urma interpretării acestuia au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, iar agresorul a fost îndepărtat din locuință și i-a fost interzis să se apropie de femeie.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.