Continuă lucrările de modernizare a Cantinei sociale destinată persoanelor vârstnice din Cugir. Pe lângă consolidarea și renovarea vechii clădiri, investiția a presupus și extinderea acesteia.
În sensul asigurarii funcționarii cantinei conform normelor și cerințelor actuale, au fost realizate compartimentări pentru asigurarea spatiilor speciale preparării hranei, depozitării produselor, servirii mesei și prestării activităților administrative.
Intervențiile asupra imobilului au urmărit inclusiv creșterea eficienței energetice, astfel că pereții clădirii au fost termoizoltati, au fost înlocuite instalațiile urtilitare și au fost montate panouri fotovoltaice. Realizată în procent de aproximativ 60% ,cantina socială ar urmă să fie finalizată la începutul anului viitor.
Potrivit primarului, Adrian Teban „prin acestă investiţie dorim să venim în sprijinul persoanelor în vârstă care nu au parte de un trai decent, fie datorită veniturilor mici, fie ca urmare a stării lor de sănătate şi a absenţei aparţinătorilor care să le ofere îngrijirea de care au nevoie. In cadrul cantinei, aceste persoane vor găsi întotdeauna o masă caldă, o zonă de recreere şi socializare. Pentru cei imobilizaţi sau cu capacitate redusă de deplasare, se va asigura hrana şi diverse servicii medico-sociale direct la domiciliu.”
Investiția este realizată din fondurile europene accesate de primărie în baza proiectului „Dezvoltarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice din UAT Cugir” în valoare de 2.560.000 lei, care, pe lângă modernizarea cantinei, vizează și completarea pachetului de servicii de îngrijire la domiciliu.