Guvernul aprobă Pachetul Social inițiat și susținut de PSD. Astfel, Partidul Social Democrat se ține de cuvânt și face ceea ce a promis! Cresc alocațiile, crește punctul de pensie, crește salariul minim, iar românii cu cele mai mici venituri sunt sprijiniți să facă față scumpirilor masive.
Ce conține Pachetul Social:
1) Creșterea alocațiilor pentru copii, începând cu luna ianuarie. Vor beneficia 3,6 milioane de copii. Alocația va fi:
• 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 18 ani, în cazul copilului cu handicap;
• 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani;
2) Creșterea pensiei minime cu 25%, de la 800 la 1000 de lei. Vor beneficia 1,3 milioane de pensionari.
3) Creșterea punctului de pensie cu 10%, de la 1.442 lei, cât este în prezent, la 1.586 lei. Vor beneficia 3,7 milioane pensionari.
4) Din 2023 valoarea punctului de pensie se majorează cu rata medie anuală a inflației, plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, potrivit datelor INS.
5) Acordarea unei indemnizații suplimentare, a 13-a, in ianuarie, pentru persoanele cu dizabilități, indiferent de veniturile acestora, astfel:
• 350 de lei pentru persoana cu handicap grav;
• 265 de lei pentru persoana cu handicap accentuat;
• 60 lei pentru persoana cu handicap mediu.
6) Sprijin pentru pensionarii cu pensii mici pentru a face față creșterii prețurilor și a facturilor. Număr beneficiari – 2,5 milioane.
• Concret, toți pensionarii, care după majorarea punctului de pensie cu 10% vor avea o pensie sub 1.600 de lei, vor primi un ajutor suplimentar care le va asigura în ianuarie 2022 un venit de 2.200 de lei.
• Valoarea ajutorului este diferența dintre pensia majorată și suma de 2.200 de lei.
De asemenea, salariul minim pe economie va crește la 2.550 de lei, de la 1 ianuarie 2022.
Adevărul este că, dacă PSD nu ar fi intrat la guvernare aceste măsuri n-ar fi existat astăzi. Românii aveau nevoie de astfel de măsuri și chiar dacă unii nu le-au dorit PSD și le-a asumat, le-a susținut și le-a făcut posibile tocmai pentru că este o perioadă critică.
Președinte PSD Alba, deputat Radu Marcel Tuhuț