PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE FALS ȘI UZ DE FALS

- Din Judet - ianuarie 18, 2022
alba
Distribuie

În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul din Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 23 de percheziţii domiciliare, în județele Alba și Cluj, la persoane bănuite de fals, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Din cercetări a reieșit că persoanele bănuite ar fi întocmit, în fals, diverse documente, precum permise de conducere și certificate de competență profesională, pe care le-ar fi pus la dispoziția unor persoane, contra unor sume de bani.

Vor fi puse în executare 22 de mandate de aducere, persoanele urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, pentru audieri.

Activitățile se desfășoară cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Totodată, la acțiuni participă și polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU