Luni, 12 octombrie, ANM a emis o avertizare COD GALBEN de intensificări ale vântului și ploi însemnate cantitativ pentru sudul județului Alba, dar și alte județe din țară. (vezi harta)
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 12 octombrie, ora 21:00 – 13 octombrie, ora 09:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, în Banat, Oltenia, sudul Transilvaniei și al Crișanei, precum și în vestul și nordul Munteniei, vântul va avea temporar intensificări, cu viteze de 55…65 km/h, iar pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură va sufla tare, cu rafale ce vor depăși 90…100 km/h.
În vestul și sud-vestul teritoriului va ploua, iar în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, ploile vor avea și caracter torențial și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși local 25 l/mp și izolat 40 l/mp.
Notă: În partea a doua a intervalului vântul se va intensifica și în centrul țării, unde rafalele vor fi în general între 50 și 60 km/h.