Apel pentru redeschiderea Școlii Gimnaziale din Oarda de Jos!

- Din Judet - februarie 1, 2022
Distribuie

Consilierii locali ai PSD Alba Iulia vor începe demersurile pentru redeschiderea Școlii Gimnaziale din Oarda de Jos – instituție de învățământ cu tradiție în municipiul nostru în care au fost pregătite zeci de generații, nu doar din punct de vedere al curriculumului educațional, ci și pentru viață.

Școala a rămas deschisă în cele mai crâncene timpuri, dar este închisă în zilele noastre când există surse de finanțare nerambursabile, inclusiv europene, pentru modernizarea și, implicit, redeschiderea ei.

În urma discuțiilor pe care le-am avut cu oamenii din Oarda de Jos și Oarda de Sus facem un apel public pentru redeschiderea instituției de învățământ. Acest lucru este posibil dacă Primăria Alba Iulia, Consiliul Local, Inspectoratul Școlar Județean Alba, Ministerului Educației și toate celelalte instituții cu atribuții în domeniu vor înțelege necesitatea reînceperii cursurilor.

Redeschiderea școlii este justificată prin faptul că Școala Gimnazială ”Avram Iancu” (Nr. 3), unde sunt înscriși majoritatea elevilor ordeni, este suprapopulată. În anul școlar 2022 – 2023, în clasa pregătitoare, se preconizează că numărul elevilor înscriși va fi mai mare decât cel al locurilor disponibile.

Școala din Oarda are clase mari și curte generoasă, însă pe ea stă pus lacătul, în vreme ce la Școala Nr. 3 sunt elevi mulți, nevoiți să învețe în clase mici. Pentru început, vom propune instituțiilor publice menționate reînceperea activității didactice la Oarda pentru clasele pregătitoare, prin relocarea claselor de la Școala ”Avram Iancu”, unde sunt așteptați să se înscrie circa 100 de elevi, dar și pentru activitatea de ”after school”, astfel încât părinții să își poată desfășura serviciul.

Școala din Oarda a fost înființată în anii 1890 și a “rezistat” inclusiv între cele două Războaie Mondiale. Din anul şcolar 2010-2011 a devenit structură a Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia, iar ulterior a fost închisă.

Echipa PSD Alba se va implica pentru a readuce învățământul în Oarda. Mă bucur că demersul este susținut activ de către parlamentarii PSD, Radu Tuhuț și Călin Matieș și europarlamentarul de Alba, Victor Negrescu.

Instituția de învățământ poate funcționa inclusiv ca structură a Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu” (după modelul funcționării Școlii din Micești care aparține de Liceul cu Program Sportiv) sau sub orice altă formă care să fie în avantajul elevilor, părinților și cadrelor didactice.

PSD Alba susține educația, performanța școlară, investițiile în infrastructura educațională, elevii și profesorii!

Cu stimă,

Alin Stanciu

Consilieri local PSD al Municipiului Alba Iulia

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU