Finanțare importantă obținută de CS Unirea Alba Iulia de la Consiliul Județean pentru susținerea performanței sportive

- Sport - octombrie 12, 2020
sport
Distribuie

Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia a obținut o finanțare în valoare de 126.230 de lei, în urma unei cereri depuse la Consiliul Județean Alba și adoptării unui proiect de hotărâre în acest sens, banii urmând să fie folosiți, între altele, pentru indemnizații, prime, cheltuieli medicale, cheltuieli de transport, cazare și masă, obiectivele fiind câștigarea mai multor medalii naționale.

Proiectul de hotărâre cu care CS Unirea Alba Iulia a obținut finanțare nerambursabilă, de la CJ Alba, se numește: „Susţinerea performanţei la nivel înalt pentru sportivii olimpici şi neolimpici de la CS Unirea Ala Iulia în anul 2020″.

„2020 a fost un an complicat din punct de vedere sportiv, în care mai bine de trei luni nu am putut participa deloc la competiții, din cauza contextului epidemiologic. După această pauză au ieșit la suprafață caracterele puternice, sportivii care nu au lăsat garda jos și s-au pregătit cu respectarea măsurilor impuse de autorități, iar apoi au reușit să obțină medalii importante. Indiferent de modificările din calendarul competițional, pentru a-și menține forma foarte bună, sportivii au nevoie de susținere financiară” – Corneliu Mureșan, director CS Unirea Alba Iulia. 

Acordarea banilor pe secții:

Subprogramul ATLETISM. Activități: pregătire sportivă şi recompense pentru sportivi şi antrenori pentru rezultatele obţinute la competiţiile sportive. Participarea la competiții naționale și plata contractelor de activitate sportivă, achiziţionarea de vitamine, susţinătoare de efort, medicamente, materiale sanitare, produse de refacere şi recuperare. Obiective: 2 medalii de Aur la Campionatele Naţionale de Seniori, convocare la loturile naţionale şi calificări la întrecerile naţionale viitoare. Suma acordată – 34.000 de lei

Subprogramul BOX. Activități: pregătire sportivă şi recompense pentru sportivi şi antrenori pentru rezultatele obţinute la competiţiile sportive, plata contractelor de activitate sportivă. Obiective: obţinerea de medalii la Campionatele Naţionale de Seniori şi Juniori. Convocare la loturile naţionale şi calificări la întrecerile naţionale viitoare. Suma acordată – 13.230 de lei

Subprogramul HALTERE. Activități: pregătire sportivă şi recompense pentru sportivi şi antrenori pentru rezultatele obţinute la competiţiile sportive. Obiective: Obținerea de medalii la Campionatele Naţionale de Juniori, convocare la loturile naţionale şi calificări la întrecerile naţionale viitoare. Suma acordată – 7.500 de lei

Subprogramul JUDO. Activități: pregătire sportivă şi recompense sportivi şi antrenori pentru rezultatele obţinute la competiţiile sportive. Obţinerea de medalii la Campionatele Naţionale de Juniori, convocarea la loturile naţionale şi calificări la întrecerile naţionale viitoare. Suma acordată – 7.500 de lei.

Subprogramul ORIENTARE. Activități: pregătire sportivă şi recompense pentru sportivi şi antrenori pentru rezultatele obţinute la competiţiile sportive. Obţinerea de medalii la Campionatele Naţionale de Juniori. Convocare la loturile naţionale şi calificări la întrecerile naţionale viitoare. Suma acordată – 25.000 de lei.

Subprogramul POWERLIFTING. Activități: pregătire sportivă şi recompense pentru sportivi şi antrenori pentru rezultatele obţinute la competiţiile sportive, plata contractelor de activitate sportivă, achiziţionarea de vitamine, susţinătoare de efort, medicamente, materiale sanitare, produse de refacere şi recuperare şi pentru controlul antidoping. Obiective: Obţinerea unui număr de 18 medalii (6 aur, 8 argint şi 4 bronz) la Campionatele Naţionale de Juniori şi Seniori. Convocarea a cât mai multor sportivi la loturile naţionale şi calificări la întrecerile naţionale viitoare. Suma acordată: 39.000 de lei

Articolul 69 din Legea Educației fizice și sportului nr. 69/200 prevede, la aliniatul 1, că structurile sportive fără scop patrimonial în condiţiile prezentei legi, pot beneficia de sume de la bugetul de stat şi de la bugetele locale pentru finanţarea de programe sportive. Aceste sume se asigură pe bază de contracte încheiate între structurile sportive respective şi organele administraţiei publice centrale sau locale, după caz.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. 1 din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările si completările ulterioare, autorităţile administraţiei publice sprijină sportul pentru toţi şi sportul de performanță şi asigură condiţiile organizatorice şi materiale de practicare a educaţiei fizice şi sportului în comunităţile locale.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU