InfoCons te informează! Pentru protecţia populaţiei şi a bunurilor din patrimoniul cultural naţional de efectele atacurilor din aer se realizează sistemul naţional de adăpostire, care cuprinde: adăposturi pentru puncte de comandă destinate Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, adăposturi publice de protecţie civilă aflate în administrarea consiliilor locale şi fondul privat de adăpostire realizat de operatorii economici şi proprietarii de imobile.
Autorităţile administraţiei publice, instituţiile publice, operatorii economici şi proprietarii de imobile au obligaţia să prevadă în planurile de investiţii şi să realizeze adăposturi de protecţie civilă.
Adăposturile publice de protecţie civilă se inspectează periodic de către personalul de specialitate al serviciilor de urgenţă profesioniste; deţinătorii şi utilizatorii acestor adăposturi sunt obligaţi să îndeplinească normele şi măsurile stabilite pentru menţinerea adăposturilor şi a instalaţiilor utilitare ale acestora în stare de funcţionare.
Ce obligatii au cetățenii in privinta protectiei civile:
să respecte și să aplice normele și regulile de protecție civilă stabilite de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de conducătorii instituțiilor publice, ai agenților economici ori ai organizațiilor neguvernamentale, după caz;
să ducă la îndeplinire măsurile de protecție civilă dispuse, în condițiile legii, de autoritățile competente sau de personalul învestit cu exercițiul autorității publice din cadrul serviciilor publice de urgență;
să informeze autoritățile sau serviciile de urgență abilitate, prin orice mijloace, inclusiv telefonic, prin apelarea numărului 112, despre iminența producerii sau producerea oricărei situații de urgență despre care iau cunoștință;
să informeze serviciile de urgență profesioniste sau poliția, după caz, inclusiv telefonic, prin apelarea numărului 112, despre descoperirea de muniție sau elemente de muniție rămase neexplodate;
să participe la pregătirea de protecție civilă la locul unde își desfășoară activitatea;
să participe la întreținerea adăposturilor din clădirile proprietate personală și, în caz de necesitate, la amenajarea spațiilor de adăpostire din teren;
să-și asigure mijloacele individuale de protecție, trusa sanitară, rezerva de alimente și apă, precum și alte materiale de primă necesitate pentru protecția familiilor lor;
să permită, în situații de protecție civilă, accesul forțelor și mijloacelor de intervenție în incinte sau pe terenuri proprietate privată;
să permită instalarea mijloacelor de alarmare pe clădirile proprietate privată sau aparținând asociațiilor de locatari sau proprietari, după caz, fără plată, precum și accesul persoanelor autorizate, în vederea întreținerii acestora;
să accepte și să efectueze evacuarea din zonele afectate sau periclitate de dezastre, potrivit măsurilor dispuse și aduse la cunoștință de către autoritățile abilitate;
să solicite avizele și autorizațiile privind protecția civilă, în cazurile prevăzute de lege.
Informațiile privind protectia civila sunt reglementate de: LEGEA nr. 481 din 8 noiembrie 2004 (republicată) privind protecția civilă.
Pe teritoriul României se regăsesc 4538 de adăposturi de protecție civică care sunt distribuite în toate județele țării după cum urmează:
Nr. crt. Județ Localitate Adresa adăpostului (nume strada, nr.) Latitudine Longitudine
1 AB Alba Iulia Bloc ANL – str. Arieşului, nr. 235, bl. E 1 46.084486 23.582668
2 AB Alba Iulia Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba – B-dul. Revoluţiei, nr. 2 46.071409 23.557064
3 AB Alba Iulia S.C. SEWS-R SRL Romania – Str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 28b 46.094252 23.600770
4 AB Alba Iulia S.C. SATURN S.A. – str. Cabanei, nr. 57 46.108310 23.584033
5 AB Alba Iulia Sucursala CEC Alba – Bd. Vladimirescu Tudor, nr. 20 46.075027 23.580172
6 AB Alba Iulia Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Alba – str. Calea Moţilor nr. 112 46.077662 23.565842
7 AB Alba Iulia Direcția Sanitar Veterinară Alba, – str. Lalelelor, nr. 7A 46.063687 23.563915
8 AB Blaj S.C. Bosch Rexroth Blaj – Blaj, str. A. Vlaicu, nr. 2 46.171641 23.934022
9 AB Sebeș Bloc locuinţe – Sebeş, str. Lucian Blaga, nr. 53 45.956979 23.575226
10 AB Sebeș S.C. Kronospan S.A. Sebeş – str. M. Kogălniceanu, nr. 59 45.971416 23.548896
11 AB Cîmpeni Judecătoria Cîmpeni – str. Horea, nr. 12 46.364106 23.049565
12 AB Oiejdea S.C. Albalact S.A. Alba – D.N. 1, km. 392+600 46.161225 23.647809
13 AB Sălciua Sediul Primărie Sălciua – str. Principală, nr. 62 46.398619 23.419434
14 AB Sîntimbru S.C. Transavia S.A. – Sediu administrativ, str. Blajului, nr. 244D 46.133885 23.636197
15 AB Valea Lungă Sediul Primăriei Valea Lungă – str. Victoriei, nr. 328B 46.124107 24.036588