Ministrul Economiei, Florin Spătaru, va fi prezent de miercuri seara până vineri dimineața (6-8 aprilie), în județul Alba, pentru efectuarea unor ședințe și vizite de lucru la Uzina Mecanică și Fabrica de Arme Cugir, respectiv la Societatea Cupru Min Abrud.
La finalul acestora, respectiv vineri dimineața, de la ora 9.00, ministrul Economiei va susține o conferință de presă la sediul PSD din Alba Iulia. În cadrul acesteia Florin Spătaru va vorbi despre activitățile desfășurate și va răspunde întrebărilor jurnaliștilor. Acesta este singurul moment dedicat întâlnirii cu mass-media, în cadrul vizitei de lucru în județul Alba, întrucât pe durata întregii zile de joi sunt planificate multiple activități la Cugir și în Apuseni.
Primele întâlniri de lucru vor avea loc la Uzina Mecanică și Fabrica de Arme din Cugir, iar în cadrul acestora se va discuta despre situația actuală a unităților de producție. Vor fi vizitate companiile producătoare de armament și vor avea loc discuții cu reprezentanții Ministerului Economiei. Întâlnirile de lucru vor continua în Apuseni, cu reprezentanții societății Cupru Min Abrud.