Anul 2022 este unul aniversar pentru trupa de teatru Skepsis, care împlinește 20 de ani de activitate, context în care grupul aduce în fața publicului spectacole reprezentative din repertoriu. Unul dintre acestea este fără îndoială ”Maestrul”, propus acum într-o formă nouă.
Creat pe baza unui text de Eugen Ionescu, ”Maestrul” este o comedie absurdă, în a cărei intrigă se regăsesc principalele teme ale teatrului ionescian: imposibilitatea limbajului de a reda fidel frământările sufletești care macină individul; visceralul instinctelor; fricile interioare; viața și moartea.
”Maestrul este modelul absolut pe care mulți îl căută în viață în speranța că acesta are toate răspunsurile necesare pentru a înțelege lumea din jur. Căutăm și așteptăm să îl întâlnim în speranța că vom obține secretul căii spre succes, că vom dobândi un sens pentru viață. Credem în el până la orbire. Dar până unde suntem dispuși să mergem pentru a fi considerați demni să-l întâlnim? Așteptarea și anticiparea crează la rândul lor pericole și capcane greu de evitat chiar și de către cei care se află prin preajmă întâmplător…sau nu. Vă așteptăm la spectacol în care nimic din ce se vede nu e adevărat dar în care tot ceea ce nu se vede este foarte adevărat.” – Viorel Cioflică.
Spectacolul a fost prezentat cu succes la numeroase festivaluri în țară și în străinătate, fiind răsplătit cu premii și distincții pentru prestații individuale și de grup și apreciat mai ales pentru dinamica și armonia relațiilor de scenă, pentru caracterul ironic și satiric și pentru jocul fidel în cheia absurdului.
Biletele (20 lei pt adulți ; 10 lei pt studenți și pensionari ; 5 lei pt copii) pot fi achiziționate de la secretariatul Casei de Cultură a Studenților începând de Marți, 03.05.2022 între orele 09.00-15.00. Fondurile obținute astfel sunt o pusvaloare adusă susținerii proiectului cultural ”Stagiunea cu Skepsis 2022” desfășurat de Grupul Skepsis pentru Alba Iulia.
Spectacolul este prezentat în cadrul proiectului Stagiunea cu Skepsis 2022 – un proiect care urmăreşte implicarea tineretului în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi participarea civică la viaţa socioculturală. Prin acest proiect Grupul Skepsis formează tineri actori, dezvoltă colaborări artistice cu artişti din ţară şi din străinătate, pregăteşte şi oferă în mod riguros şi sistematic publicului albaiulian spectacole de teatru şi divertisment pe întreg parcursul anului.
Parteneri: Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Fundaţia „Inter-Art” Aiud; Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia