Comunicat de presă
Punctul Național de Contact pentru Romi din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a început derularea celei de-a doua serii de ateliere regionale în cadrul proiectului „Platforma Națională de Bune Practici pentru Romi”.
Cu acoperire națională, atelierele se vor desfăşura între 5 octombrie și 29 octombrie în următoarele regiuni:
-în București pentru regiunea de dezvoltare București-Ilfov;
-în Târgoviște pentru regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia;
-în Brăila pentru regiunea de dezvoltare Sud-Est;
-în Craiova pentru regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia;
-în Cluj-Napoca pentru regiunea de dezvoltare Nord-Vest;
-în Alba Iulia pentru regiunea de dezvoltare Centru;
-în Piatra-Neamț pentru regiunea de dezvoltare Nord-Est;
-în Timișoara pentru regiunea de dezvoltare Vest.
Atelierele vor fi susținute de formatori autorizați, cu experiență în domeniu şi se vor desfășura utilizând metoda spaţiului deschis.
Dacă prima serie de ateliere a pus accentul pe identificarea nevoilor şi problemelor cu care se confruntă comunitaţile cu romi, seria a doua se va axa pe analizarea studiilor de caz primite de la participanții prezenți în cadrul primei serii de ateliere şi pe identificarea soluţiilor pentru rezolvarea problemelor din comunitățile cu populație romă.
Astfel, se va urmări schimbul de experiențe la nivel local, regional și național cu scopul promovării exemplelor de bună practică și a posibilelor soluții pentru rezolvarea problemelor din comunitățile cu populație romă.
Totodată rezultatele atelierelor vor servi la fundamentarea politicilor publice ce au ca obiectiv principal dezvoltarea și îmbunătățirea situației romilor atât la nivel comunitar, cât și la nivelul întregii țări.
Proiectul „Platforma națională de bune practici pentru romi” este cofinanțat de către Comisia Europeană – Direcția Generală Justiție și Consumatori prin Programul Drepturi, Egalitate și Cetățenie 2014-2020 (grantul JUST/2015/RDIS/AG/NRP2/8727) și are o valoare de 65 mii euro.
Mai multe informații pot fi accesate la: https://pncr.fonduri-ue.ro/.