La data de 14 octombrie 2020, polițiștii Postului de Poliție Poșaga s-au sesizat cu privire la posibile fapte de fals, uz de fals, tăiere ilegală și furt de arbori care ar fi fost săvârșite de un bărbat de 45 de ani, din comuna Poșaga.
Se pare că bărbatul ar fi depus o declarație la un ocol silvic, prin care arata, în mod mincinos, că deține un teren împădurit în afara fondului forestier, pe raza localității Orăști, comuna Poșaga și ar fi solicitat marcarea mai multor arbori de către organele silvice.
Ulterior, ar fi tăiat și sustras arborii marcați, cu un volum de 39,5 metri cubi și i-ar fi depozitat într-o rampă din localitatea Orăști, loc în care au fost identificați de către polițiști.
Materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodia unui ocol silvic.