Centrul Sebeșului a fost închis timp de trei zile pentru asfaltare

- Pe Surse - decembrie 13, 2022
Distribuie

Poliția locală a oprit circulația în centrul Sebeșului, pe artera principală a orașului (bulevardul Lucian Blaga). Motivul este asfaltarea străzii respective.

În ultimele 3-4 săptămâni mai multe străzi (Călărași, Lucian Blaga și altele) au fost frezate, curățate, în vederea asfaltării.

Anunțul primarului Dorin Nistor a fost postat pe contul său de facebook la ora 20.37 (luni, 12 decembrie 2022), când practic era deja prea târziu pentru cei mai mulți comercianți ca să se aprovizioneze:

„ÎN ATENȚIA LOCUITORILOR MUNICIPIULUI SEBEȘ – LUCRĂRI DE ASFALTARE ÎN ZONA CENTRALĂ A MUNICIPIULUI SEBEȘ

Primăria Municipiului Sebeș informează cetățenii că începând de marți, 13 decembrie, ora 09:30 până joi, 15 decembrie, ora 14:00, se va închide circulația pe bulevardul Lucian Blaga, de la intersecția cu strada Traian până la sensul giratoriu de la restaurantul Turn, deoarece se vor executa lucrări de asfaltare.

În această perioadă, traficul auto va fi redirecționat pe strada Traian, pe ambele sensuri de circulație. Pe strada Mihai Viteazu se va circula în ambele sensuri, iar ieșirea de pe strada 24 Ianuarie se va face pe strada Cetății.

Comercianții din această zonă sunt rugați să-și aprovizioneze magazinele până marți, 13 decembrie, ora 9:00.

Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte semnele de circulație și indicațiile polițiștilor.

Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat”.

Anunțul a fosat dat luni seara (12 decembrie 2022), cu 12 ore înainte de intrarea în vigoare a interdicției de circulație.

sursa: albapesurse.ro

The post Centrul Sebeșului a fost închis timp de trei zile pentru asfaltare appeared first on Radio Hit FM.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU