În satele din jurul Albei Iulia vestitorii marii sărbători a Naşterii Domnului erau „piţărăii”. În Ajunul Crăciunului, copiii se strângeau înainte de ivirea zorilor pe deal, deasupra satului, unde făceau un foc mare şi strigau să audă satul până se lumina de ziuă:
𝐵𝑢𝑛𝑎̆ 𝑑𝑖𝑚𝑖𝑛𝑒𝑎𝑡̧𝑎 𝑙𝑢𝑖 𝑀𝑜𝑠̧ 𝐶𝑟𝑎̆𝑐𝑖𝑢𝑛
𝐻𝑎̆𝑙 𝑏𝑎̆𝑡𝑟𝑎̂𝑛 𝑐𝑢 𝑏𝑎𝑟𝑏𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑓𝑎̂𝑛.
𝐷𝑎̆-𝑚𝑖 𝑐𝑜𝑙𝑎𝑐 𝑐𝑎̆ 𝑚𝑜𝑟 𝑑𝑒 𝑐𝑎𝑙𝑑,
𝐷𝑎̆-𝑚𝑖 𝑐𝑜𝑣𝑟𝑖𝑔 𝑐𝑎̆ 𝑚𝑜𝑟 𝑑𝑒 𝑓𝑟𝑖𝑔,
𝐷𝑎̆-𝑚𝑖 𝑚𝑒𝑟𝑒 𝑐𝑎̆-𝑠 𝑚𝑎𝑖 𝑐𝑢 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑒,
𝐷𝑎̆-𝑚𝑖 𝑛𝑢𝑐𝑖 𝑐𝑎̆-𝑠 𝑚𝑎𝑖 𝑑𝑢𝑙𝑐𝑖,
𝐷𝑎̆-𝑚𝑖 𝑎𝑙𝑢𝑛𝑒 𝑐𝑎̆-𝑠 𝑚𝑎𝑖 𝑏𝑢𝑛𝑒.
𝑆𝑎̆ 𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑡̧𝑖, 𝐿𝑎 𝑚𝑢𝑙𝑡̧𝑖 𝑎𝑛𝑖!
Când se face ziuă, piţărăii pornesc să colinde tot satul, intră în curţile gospodarilor repetând urarea de mai sus. Dacă este zăpadă, li se aruncă în curte fructe: mere, pere şi nuci. Dacă e noroi li se dă în mână, câte un fruct. Familiile mai înstărite dădeau fiecărui copil, în mână, la poartă, câte o bomboană sau câte o prăjitură. Dacă nu erau primiţi de unele gazde atunci piţărăii le urau:
𝐶𝑎̂𝑡𝑒 𝑝𝑎𝑖𝑒 𝑝𝑒 𝑐𝑜𝑡𝑒𝑡̧, 𝑎𝑡𝑎̂𝑡̧𝑖𝑎 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖 𝑠-𝑎𝑣𝑒𝑡̧𝑖!
𝐶𝑎̂𝑡𝑒 𝑝𝑎𝑖𝑒 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑠𝑎̆, 𝑎𝑡𝑎̂𝑡̧𝑖𝑎 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖 𝑙𝑎 𝑚𝑎𝑠𝑎̆!
𝐶𝑎̂𝑡𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑒 𝑝𝑒 𝑐𝑜𝑐𝑜𝑠̧, 𝑎𝑡𝑎̂𝑡̧𝑖𝑎 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖 𝑓𝑟𝑢𝑚𝑜𝑠̧𝑖!
Piţărăii continuă să meargă în tot satul, până obosesc, şi, pe rând, începând cu cei mici, abandonează.
CJ Alba
