Obicei străvechi, colindatul s-a păstrat până astăzi în satele din jurul Albei Iulia. Având funcţia de urare pentru începutul unui nou an, colindatul este un obicei specific colectivităţilor rurale. Fiindcă obiceiurile s-au practicat şi se practică în preajma Crăciunului şi a Anului Nou, momente din an de care oamenii îşi leagă toate speranţele, întreaga lor desfăşurare capătă aspect sărbătoresc şi solemn, iar caracterul acestora este optimist şi plin de viaţă.
Copiii porneau la colindat, aşa cum se întâmplă de altfel şi azi, în Ajunul Crăciunului, începând de pe la ora 16, pentru a putea fi acasă odată cu lăsarea întunericului. Copiii colindă pentru bani şi pentru un colăcel urând gazdelor un an rodnic mai ales în animale:
𝐷𝑎̆, 𝑚𝑎̆𝑡𝑢𝑠̧𝑜, 𝑐𝑜𝑙𝑎̆𝑐𝑒𝑙𝑢,
𝑆𝑎̆ 𝑓𝑒𝑡𝑒 𝑣𝑎𝑐𝑎, 𝑣𝑖𝑡̧𝑎̆𝑙𝑢,
𝑆̧𝑖 𝑜𝑎𝑖𝑎 𝑑𝑜𝑖 𝑚𝑖𝑒𝑙𝑢𝑠̧𝑒𝑖,
𝑆̧𝑖 𝑠𝑐𝑟𝑜𝑎𝑓𝑎 𝑧𝑎̆𝑐𝑒 𝑝𝑢𝑟𝑐𝑒𝑖!
Colindatul se pregăteşte încă din şezători, iar copiii mici învaţă colindele de la cei mai mari sau de la părinţi. Colindele pe care le colindau copiii erau: „Trei păcurărei la munte”, „Sus în poarta raiului”, „Doi boieri bătrâni” şi „Viflaimul”, fiind învăţate de către aceştia de la fraţii mai mari, de la părinţi, sau bunici. Pe tot cuprinsul zonei cercetate, copiii îşi vestesc prezenţa şi cer gazdei permisiunea de a colinda.
Formula generală era: „- Primiţi colinda?” sau „- Colinda-o?”, la care gazda răspundea din casă: „- Primim, primim!” sau „- Colindaţi!”.
În noaptea de Ajun se strâng grupuri de feciori, care colindă fetele mari şi pe cele de măritat. Grupurile sunt alcătuite după criteriul vârstei şi numite diferit: „rânduri de colindători” la Şard, Ighiu, Ighiel, Ţelna sau „cete de colindători” la Cetea, Galda de Jos, Cricău, Craiva.
Fetele nu se duc la colindat, ele aşteaptă colindătorii toată noaptea. Organizarea grupurilor de colindători are loc odată cu începutul postului Crăciunului. Feciorii care s-au ocupat de organizarea jocului duminica şi în sărbători, preiau pregătirea şi organizarea (desfăşurarea) colindatului. După ce stabilesc cine umblă împreună la colindat, încep să înveţe colindele. Învăţarea se face în prezenţa întregului grup, nefiind voie să lipsească nimeni. De obicei repetă colindele cunoscute, colindate din moşi strămoşi. Uneori învaţă colinde noi pe care le-au auzit acasă, în familie, sau de la bunici. Învăţarea unor colinde noi necesită mai multă repetiţie din partea grupului şi de aceea feciorii preferă colindele vechi, deja ştiute. La intrarea în casă, colindătorii salută gazda cu „Bună sara lui Crăciun!” sau „Bună dimineaţa lui Crăciun !”, după momentul zilei. Şi familiile căsătorite merg la colindat la neamuri, la vecini, colindând aceleaşi colinde: „O, ce veste minunată”, „Trei păstori se întâlniră”, „Colo sus şi mai în sus ”, „Viflaimul ” şi „Zuărelul”. Şi, cum rostul acestor colinde este acela de „a vesti” în fiecare casă naşterea pruncului Iisus, cunoscându-se ospitalitatea românului şi, în special a omului de la ţară, gazda îi cinstea pe colindători cu ce avea mai bun, cu rodul bunăstării, al muncii ei de peste an: vin şi colac.
Colindătorii sunt poftiţi la masă şi omeniţi cu bucatele şi băuturile pregătite special pentru Crăciun: cozonac, prăjitură, vin şi „vinars”(ţuică). Uneori sunt serviţi cu friptură sau sarmale.
După colindă se spune o „mulţumită la gazdă”. Redăm mai jos o mulţumită la gazdă din Ţelna:
𝐺𝑎𝑧𝑑𝑎 𝑓𝑟𝑢𝑚𝑜𝑠 𝑛𝑒-𝑜 𝑐𝑖𝑛𝑠𝑡𝑖𝑡
𝑆̧𝑖 𝑛𝑜𝑖 𝑛𝑢 𝑖-𝑎𝑚 𝑚𝑢𝑙𝑡̧𝑢𝑚𝑖𝑡.
𝐻𝑎𝑖 𝑐𝑢 𝑡𝑜𝑡̧𝑖𝑖 𝑠-𝑜 𝑐𝑖𝑛𝑠𝑡𝑖𝑚
𝑆̧𝑖 𝑔𝑎𝑧𝑑𝑒𝑖 𝑠𝑎̆-𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡̧𝑢𝑚𝑖𝑚.
𝑆𝑎̆-𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡̧𝑢𝑚𝑖𝑚 𝑓𝑟𝑢𝑚𝑜𝑠,
𝑆𝑎̆ 𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑎𝑠𝑐𝑎̆ 𝑠𝑎̆𝑛𝑎̆𝑡𝑜𝑠,
𝐶𝑢 𝑔𝑎̆𝑧𝑑𝑎̆𝑠̧𝑖𝑡̧𝑎-𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛𝑎̆
𝐼̂𝑛 𝑝𝑎𝑐𝑒 𝑠̧𝑖-𝑛 𝑣𝑜𝑖𝑒 𝑏𝑢𝑛𝑎̆.
𝐺𝑎𝑧𝑑𝑎, 𝑑𝑒-𝑜 𝑎𝑣𝑒𝑎 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖,
𝐴𝑖𝑏𝑎̆ 𝑛𝑢𝑚𝑎’ 𝑏𝑢𝑐𝑢𝑟𝑖𝑖,
𝐼𝑎𝑟 𝑙𝑎 𝑓𝑒𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑓𝑟𝑢𝑚𝑜𝑎𝑠𝑒
𝑉𝑖𝑒-𝑙𝑒 𝑝𝑒𝑡̧𝑖𝑡𝑜𝑟𝑖,
𝑃𝑒𝑡̧𝑖𝑡𝑜𝑟𝑖 𝑓𝑒𝑐𝑖𝑜𝑟𝑖 𝑓𝑟𝑢𝑚𝑜𝑠̧𝑖
𝑆𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑓𝑖𝑒 𝑑𝑒-𝑖 𝑧𝑑𝑟𝑒𝑚𝑡̧𝑜𝑠̧𝑖.
𝐺𝑎𝑧𝑑𝑎, 𝑑𝑒-𝑜 𝑎𝑣𝑒𝑎 𝑓𝑒𝑐𝑖𝑜𝑟𝑖,
𝑀𝑒𝑎𝑟𝑔𝑎̆ 𝑠̧𝑖 𝑒𝑖 𝑝𝑒𝑡̧𝑖𝑡𝑜𝑟𝑖.
𝑆𝑎̆ 𝑢𝑚𝑏𝑙𝑒 𝑐𝑢 𝑑𝑜𝑏𝑎̂𝑛𝑑𝑎̆,
𝑆𝑎̆-𝑠̧𝑖 𝑐𝑎𝑝𝑒𝑡𝑒 𝑛𝑜𝑟𝑎̆ 𝑏𝑙𝑎̂𝑛𝑑𝑎̆
𝑆̧𝑖 𝑓𝑟𝑢𝑚𝑜𝑎𝑠𝑎̆ 𝑠̧𝑖 𝑏𝑜𝑔𝑎𝑡𝑎̆
𝐿𝑎 𝑓𝑒𝑐𝑖𝑜𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑒𝑎 𝑠𝑎̆-𝑖 𝑝𝑙𝑎𝑐𝑎̆.
𝐴𝑣𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑣𝑖 𝑠𝑒-𝑛𝑚𝑢𝑙𝑡̧𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎̆,
𝐻𝑜𝑙𝑑𝑒𝑙𝑒 𝑣𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑝𝑜𝑟𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎̆
𝑆̧𝑖 𝑔𝑎𝑧𝑑𝑎 „𝐿𝑎 𝑚𝑢𝑙𝑡̧𝑖 𝑎𝑛𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑎𝑠𝑐𝑎̆!”
Sursă foto: Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba
CJ Alba
