Coruri și grupuri tradiționale din județ și Gino în concert de Crăciun la Biblioteca Județeană Alba

- Din Judet - decembrie 20, 2022
Distribuie

Marți, 20 decembrie 2022, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba vă invită să vă lăsați cuprinși de magia Crăciunului, în cadrul unui eveniment deosebit, ce va avea loc la sediul instituției de cultură. Aici, începând cu ora 17.00, sunteți așteptați și dumneavoastră, pentru a vă bucura de expoziții de carte tematică, ateliere creative și colinde, multe colinde!

Vin să aducă vestea cea bună a Nașterii Domnului, și să ne bucure sufletele cu vocile lor, grupuri de colindători din Ansamblul „Fântânița de piatră” Șpring, de la Școala Gimnazială Daia Română, copii din Parohia Greco-Catolică 1 „Spiritul Sfânt” Alba Iulia, Școala de Folk de la Palatul Copiilor Alba Iulia, Corul Bisericii Baptiste Cetate din Alba Iulia, Corul Liceului Teologic Romano-Catolic „GMGK” din Alba Iulia și Corul „Flori de mai” al Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia.

De la ora 18.30, în cadrul aceluiași eveniment, Gino va lansa albumul „Acum, în prag de sărbători…”, moment urmat de un concert de colinde susținut de îndrăgitul artist. Cu această ocazie veți avea posibilitatea nu doar să intrați în posesia unui CD, ci să obțineți și un autograf, precum și o poză cu protagonistul, lângă bradul de Crăciun.

La evenimentul de marți, organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în cadrul proiectului 3.22 RomânIA tradițională, participarea este liberă. E vremea lor, a colindelor, veniți să vă bucurați alături de noi!

Proiectul cultural 3.22 RomânIA tradițională face parte din programul 3 ANIMAȚIE CULTURALĂ al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, și constă în valorificarea culturii tradiționale, culegere, cercetare, valorificare și promovare a patrimoniului cultural tradițional al județului Alba.

Comunicat

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU