Nu încercați să aflați de pe stradă dacă cineva își mai amintește de comunism, de mizeria unei lumi pe care unora dintre noi – naivi incurabili, rămași încrezători în Fata Morgana – ne place s-o credem definitiv apusă în România. Chiar cei mai în vârstă au început să uite rafturile goale din magazine, penele nesfârșite de curent, frigul din apartamente iarna și lipsa apei calde, mancarea cartelată ca pe vremea războiului, cozile nesfârșite acolo unde „se dădea” ceva, salamul și untul cu soia, asta atunci când se mai găseau, îmbrăcămintea și încălțămintea confecționate din deșeuri, bătrânii încremeniți de la miezul nopții la ușile alimentarelor doar-doar vor prinde un litru de lapte pentru nepoți, lipsa medicamentelor, cele două sau trei ore de TV, dedicate de regulă cultului familiei de dictatori. Și peste toate, omniprezentă, frica. Securitatea lui Ceaușescu crease o rețea națională de informatori și nici nu se sfia să ascundă asta. Așa a apărut teama că informator putea fi oricine: vecinul sau colegul de serviciu, prietenul cel mai bun sau chiar un membru de familie.
Dacă întrebi un tânăr ce a însemnat comunismul pentru România, îți răspunde că parcă a auzit ceva despre Ceaușescu dar nu este foarte sigur. Iar cei mai tineri ridică din umeri. După 33 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 constatăm cu toții că noua clasă politică formată după înlăturarea rapidă de la putere a revoluționarilor lipsiți de experiență, a trădat idealurile revoluției și speranțele poporului de a duce o viață liberă, demnă și prosperă în marea familie a popoarelor europene, acolo unde îi este locul. Principalele instrumente ale democrației – Parlamentul, Guvernul, Justiția – au fost deturnate de la scopul lor constituțional și au devenit instrumente pentru jefuirea avuției naționale în interes clientelar – personal sau de partid. Poporul suferă din nou și mulți își pun tot mai serios întrebarea ce este de făcut?! Pentru clasa politică, coruptă, incompetentă și anti-națională respectarea legii a devenit doar opțională. Societatea civilă pare anesteziată sub impactul manipulatoriu al presei aservite și lipsurilor materiale. Chiar și Legea 341/2004, așa-zisă „a Recunoștinței” care acordă unele drepturi revoluționarilor a fost distorsionată, încălcată cu nerușinare începând cu anul 2010 când s-au tăiat îndemnizațiile luptătorilor cu merite deosebite, și folosită premeditat de toate guvernele, indiferent de culoare, pentru asmuțirea revoluționarilor unii împotriva altora. Guvernele, prin intermediul unor secretari de stat corupți au creat o pleiadă de impostori iar conceptele de „revoluție” și „revoluționari” au fost compromise. Rezultatul?!
Dacă la începutul anilor `90 revoluționarii se bucurau de recunoașterea și respectul întregii societăți, astăzi aceștia sunt anatemizați, ostracizați în presă și repudiați de societatea civilă. Ei au devenit o paria a societății. A trebuit să apară o lege, pentru ca istoricii să prindă în manualele școlare de istorie momentul Revoluției Române din Decembrie 1989, adică momentul în care poporul, plătind un tribut de sânge, și-a recâștigat demnitatea călcată în picioare jumătate de secol de un regim totalitar, tiranic și distructiv. Pe „Monumentul Revoluției” din Cetate scrie: „Revoluția din Decembrie 1989 a fost pentru România la fel de importantă ca Marea Unire din 1918. Pentru că, dacă Unirea a însemnat reîntregirea neamului românesc, Revoluția a însemnat redarea demnității acestui neam. O națiune fără demnitate nu există. Iar în ambele momente istorice Alba-Iulia s-a aflat în frunte”.
Nici azi, după 33 de ani nu s-a răspuns la marile întrebări legate de Revoluția din decembrie 1989 deși a fost creat pentru cercetare Institutul Revoluției Române. Din păcate IRRD a fost transformat într-un instrument de escamotare și falsificare a adevărului legat de acele evenimente. Principalul scop al „studierii”, mai ales în ultimul timp, a devenit disculparea armatei față de crimele petrecute atunci și transferul vinovăției exclusiv către fosta Securitate. Este nevoie să se finalizeze un nou Dicționar al Revoluției, de către istorici adevărați și revoluționari recunoscuți și nu de către cei cu epoleții ascunși vederii. Așadar ce este de făcut? Mi-e teamă că nici la alegerile din 2024 nu vom afla răspunsul.
Mihai Babițchi, lider al revoltei de la Alba Iulia din decembrie 1989
Foto: Nicu Murgasanu
