Poliția Română anunță că în primele 9 luni ale anului, în urma activităților de control, constatare și sancționare a faptelor ilegale în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor, infracţiunile cu violenţă comise în societăți împotriva persoanelor care operează cu numerar și faptele de furt prin efracţie din societăţi au scăzut.
Polițiștii desfășoară permanent activități de control, constatare și sancționare a faptelor ilicite în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor.
În primele 9 luni ale anului, în urma neregulilor descoperite în acest domeniu, au fost aplicate 10.378 de sancțiuni contravenţionale.
De asemenea, au fost constatate 41 de infracţiuni la Legea nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
În urma acestor activități, infracţiunile cu violenţă comise în societăți împotriva persoanelor care operează cu numerar au înregistrat o scădere de aproximativ 5%.
De asemenea, faptele de furt prin efracţie din societăţi comerciale au scăzut cu 19%, în primele 9 luni ale anului, față de aceeași perioadă din 2019.
Conform Legii nr. 333/2003, paza se organizează și se efectuează potrivit planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se păzesc, cu avizul de specialitate al poliției. Acest aviz este obligatoriu pentru fiecare caz de modificare a planului de pază.
Paza proprie se organizează în raport cu natura obiectivelor, a bunurilor și valorilor ce urmează a fi păzite, cu amplasarea, întinderea și vulnerabilitatea pe care le prezintă unele unități și locuri din incinta acestora, cu numărul de schimburi în care se desfășoară activitatea, punctele de acces și cu alte criterii specifice. Paza proprie se realizează cu personal calificat, angajat al unității beneficiare, conform legii.
Societățile specializate de pază și protecție sunt societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, private care se constituie și funcționează potrivit legislației comerciale și prevederilor prezentei legi, având ca obiect de activitate paza obiectivelor, bunurilor sau valorilor, paza transporturilor de bunuri și valori, în condiții de maximă siguranță a acestora, precum și protecția persoanelor.